Am constatat zilele trecute că, din cei 58 de ani pe care îi am, 49 i-am petrecut în interiorul sistemului de învățământ, sistem pe care l-am înfruntat ca elevă, studentă, profesoară și mamă. Așadar, am putut constata care a fost evoluția lui pe durata a aproape o jumătate de secol. Iată ce am reținut:

Elevii sunt la fel de zburdalnici, serioși, curioși, nepăsători, isteți, înceți, frumoși, inventivi cum erau și cei din copilăria mea. Diferența o face tehnica. Noi nu aveam computere, telefoane mobile sau internet.

Părinții sunt la fel de preocupați sau nepăsători față de odraslele lor ca pe vremea când eram copil, tânără profesoară sau mai coaptă profesional. Diferența constă în faptul că acum părinții se pot exprima fără îngrădiri.

Profesorii par a nu se fi schimbat nici ei prea mult. Sunt profesori buni sau slabi, veseli sau  morocănoși, conștiincioși sau indiferenți, tineri cu suflet bătrân sau avansați în vârstă cu suflet tânăr, atoateștiutori sau conștienți de faptul că nu le vor ști niciodată pe toate. Care este diferența între cei de acum 49 de ani și cei de acum? Aș spune că diferența o face tot tehnica. E mai ușor să te informezi, să comunici și ca urmare să-ți perfecționezi actul didactic.

Întrebările pe care mi le pun și pe care le adresez oricui este dispus să-mi răspundă sunt următoarele:

Dincolo de tehnici și metode, ce anume face ca demersul didactic să fie unul reușit? Este suficient să aplici chestionare pentru a-ți cunoaște mai bine elevii sau să folosești metode interactive (care par noi, doar pentru că cineva s-a gândit să le dea un nume)?

Personal cred că actul didactic este atât de complex încât nimeni, niciodată nu va  putea afirma că a atins perfecțiunea, așa că singura regulă după care mă ghidez este următoarea:

            Învață permanent și nu absolutiza nimic!

Te invităm la discuție

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Primește notificări pentru