Un studiu al marelui istoric Nicolae Iorga face senzaţie în 1935: el descrie ceea ce considera a fi un portret necunoscut al lui Dimitrie Cantemir, executat în primii ani ai şederii la Istanbul.

Personalitatea domnului cărturar este arhicunoscută. Nu dorim să reluăm în rândurile care urmează ceea ce se ştie deja[1]. Ne vom opri doar asupra unor aspecte mai puţin cunoscute. Anul naşterii lui Dimitrie Cantemir ridică încă semne de întrebare iar un portret („Bărbatul cu perucă şi turban”), păstrat la Muzeul de Arte Frumoase din Rouen, îi este pe nedrept atribuit.

Anul nașterii lui Dimitrie Cantemir este controversat: să fie vorba de anul 1673, dată acceptată de majoritatea biografilor, începând cu propriul fiu? Sau de 1674, 1675 ori chiar 1676, cum susțin alții? În lipsa unui registru de nașteri sau botezuri, toate ipotezele rămân plauzibile. Cel în cauză este de altfel parţial responsabil pentru incertitudinile ce planează asupra acestei date. Istorisind viaţa tatălui său, el situează propria naştere în anul în care Dumitraşco Cantacuzino a urcat pe tronul Moldovei – aşadar, în 1673 –, dar, peste câteva pagini, declară că ar fi fost trimis ca zălog la Istanbul în 1688, la vârsta de doisprezece ani. Doar ziua naşterii pare demnă de crezare: 26 octombrie, ziua Sfântului Dumitru în calendarul ortodox. Ceea ce ar explica în parte alegerea prenumelui, pe lângă faptul că a fost botezat de noul domnitor al Moldovei, pe numele său Dumitraşco[2], o variantă a aceluiaşi prenume[3].

Un studiu al marelui istoric Nicolae Iorga face senzaţie în 1935: el descrie ceea ce considera a fi un portret necunoscut al lui Dimitrie Cantemir, executat în primii ani ai şederii la Istanbul. Păstrat în colecţiile Muzeului de Artă din Rouen, fără vreo menţiune despre autor sau modelul acestuia, portretul înfăţişa un personaj insolit, care purta o perucă « după moda franceză » şi un turban după cea « turcească »[4].

Cantemir june

Dimitrie Cantemir tânăr (atribuire incertă) – operă anonimă păstrată la

Muzeul de Arte Frumoase din Rouen[5]

Entuziasmat de amestecul de orientalism şi europenism, istoricul nu-şi ascunde emoţia în faţa chipului, pe care îl caracteriza ca fiind al unui « om tânăr, foarte frumos, foarte fin, cu o figură care dovedeşte aleasa lui inteligenţă: un băiat de douăzeci, douăzeci şi cinci de ani, cu o mustaţă subţire, cu nişte ochi foarte strălucitori », care poartă un costum oriental brodat cu fir de aur, este încins cu sabie şi are o cravată înnodată în jurul gâtului, cum se purta la Versailles sau la Paris.

Iorga nu ezită să atribuie portretul lui Jean-Baptiste Van Mour, « pictor oficial al regelui în Levant » începând din 1725, puţin cunoscut în istoria artei, cu excepţia faptului că a fost influenţat de maestrul său Watteau şi a zelului cu care a imortalizat lumea orientală. Faptul că a fost invitat în 1699 la Istanbul de către ambasadorul francez Ferriol ne îngăduie să ne imaginăm că l-a putut întâlni pe principele moldovean, care avea şi el relaţii cu diplomatul francez[6].

Concursul acesta de împrejurări constituie însă practic singurul argument în favoarea tezei susţinute de istoricul român, care a sedus lesne imaginaţia multor generaţii. Până şi un savant de anvergura lui Arnold J. Toynbee ia în serios portretul în sinteza sa monumentală, scrisă între 1934 şi 1961, A Study of History, unde îl menţionează ca pe un exemplu reprezentativ al convergenţelor dintre Orient şi Occident în vremea respectivă.

Cercetări minuţioase efectuate recent au spulberat această iluzie, dovedind că tabloul nu este nici opera pictorului flamand, nici portretul lui Dimitrie. Efigia de la Rouen este totuşi atât de ancorată în imaginarul istoricilor, încât ea continuă să trăiască. În lipsa altor surse iconografice, ea joacă într-o oarecare măsură rolul unui portret de substituţie, cu atât mai greu de dat uitării cu cât bărbatul cu perucă şi turban corespunde de minune imaginii pe care ne-o făcuserăm deja despre principele moldovean: cea unui personaj care simbolizează întâlnirea dintre cultura europeană şi cea orientală[7].

[1] Ştefan S. Gorovei, Cantemireştii. Eseu genealogic, în Revista Arhivelor, L (1973), XXXV, nr. 3, p. 481–512; Ecaterina Ţarălungă, Dimitrie Cantemir. Contribuţii documentare la un portret, Bucureşti, 1989.

[2] Dumitraşco Cantacuzino a fost domn al Ţării Moldovei în perioada noiembrie 1673–ianuarie 1674, februarie 1674–noiembrie 1675 și  aprilie 1684–mai 1685.

[3] Ştefan Lemny, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, prefaţă de Emmanuel Le Roy Ladurie, traducere de Magda Jeanrenaud, Iaşi, 2010, p. 39.

[4] Ibidem, p. 48.

[5] Tudor Dinu, Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat. Rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII, Bucureşti, 2011, p. 241.

[6] Ştefan Lemny, op. cit., p. 49.

[7] Ibidem.

Te invităm la discuție

Fi primul care comentează

Primește notificări pentru
avatar
wpDiscuz