Macii străpunşi

de răceala lunii

sângerează

din rana visului;

din faldurile fierbinţi şi proapete

de carne,

se arată cavaleri

dezgoliţi până

la os,

caii lor de legendă păşesc cu grijă

peste pragul rotund

al câmpului,

să nu se înece în sare.

 

Amurgul coseşte,

cu câinii lui de vânătoare

ce-a mai rămas din maci

Şi roagă soarele plăpând şi palid

să strângă în amfora

gurii lui

sângele gros,

coagulat în durerea clipei.

 

Strigătul trece

răvăşit şi singur

Pe podul tăcerii

Şi, îngrozit de atâta

roşu,

descoase linia imaginară

ce uneşte cerul cu pământul

şi dă drumul

la iarbă.

Te invităm la discuție

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Primește notificări pentru