După nouă ani de școală italiană, Anastasia face cunoștință cu învățământul românesc.

      Știați că verbul „a educa”, derivă din latinescul „ex ducere”? La origine are sensuri diferite de cele care i s-au atribuit odată cu dezvoltarea limbii: „a conduce afară”, „a face în așa fel încât să iasă”. A educa pe cineva înseamnă, deci, să scoți ceea ce este în el. În alte cuvinte, exprimă calea de a ajuta pe cineva să se exprime pe sine însuși, să se comporte în conformitate cu personalitatea sa. Educația ar trebui să fie opusul a ceea ce de obicei înțelegem prin acest cuvânt: ar trebui să fie concentrată pe un „scoatem” ce este mai bun, nu un ”băgăm” cât mai mult înăuntru. Astfel, ar trebui să consolideze personalitatea individului prin libertate și alte asemenea valori, nu să îi predefinească modul de a gândi.

      Nu pot spune că sistemul educațional italian asigură o educație perfectă, dar se străduie să facă în aşa fel încât mintea umană să nu ajungă la saturaţie și/sau îngrădire. Stimularea creativității în cadrul tuturor disciplinelor este una dintre cheile către această nesaturare a persoanei. Acest lucru ajunge sa se întâmple până și la cele mai mici detalii: copiii din generală nu au un caiet care să conţină mai mult scris decât desene; prin desene mă refer nu doar la reprezentarea grafică a obiectelor/persoanelor/peisajelor, ci şi la decoraţii; lecţiile trebuiau diferenţiate prin separatoare ce aveau un design special: nu erau simple linii, ci mici capodopere pe care trebuia să le imaginezi, ca să fie mai speciale şi originale. Astfel de lucruri simple aveau un impact real asupra noastră: ne făceau să fim încrezători în noi și să păstrăm cele învățate în școală mult mai ușor prin înseși ilustrațiile create de noi.

      Dacă în clasele mici creativitatea era exprimată foarte mult prin modul în care caietele noastre arătau, odată cu trecerea anilor ni se dădea libertatea de a o manifesta prin ceea ce scriam. Cel puţin o dată pe lună, aveam de compus un eseu pe teme nu mereu tangente cu programa şcolară, ci mai mult în legătură cu temele dezbătute la zi în societate sau în legătură cu dezvoltarea noastră personală. Aceste exerciţii ne foloseau mult şi ca pregătire pentru examenul de bacalaureat, una dintre probe fiind scrierea unui eseu sub forma unui articol de jurnal, analiza şi comentariul unei opere literare, eseu istoric sau o temă de actualitate.

      În ciuda faptului că deveneam mari, nu se uita niciodată de latura noastră creativă care cerea sa fie exprimată şi prin arta grafică. Din acest motiv, în primul meu an de liceu, şcoala a organizat decorarea gardului liceului (din ciment) cu graffiti. Voluntari de la şcolile de artă ne-au ţinut cursuri despre această „știință”, spre a ne pregăti pentru realizarea micii noastre capodopere în curtea liceului. Mulțumită acestui proiect, școala a început să arate mai mult ca un loc gândit de oameni, pentru oameni.

      Notele examenului de la sfârșitul clasei a 8-a nu au aproape nicio valoare: intrarea la liceu este liberă. Nu există prima sau a doua clasă. Fiecare colectiv este alcătuit în mod eterogen. Daca crezi ca poți face față unui anumit profil, ești liber să încerci să demonstrezi acest lucru ție și celor din jur, indiferent de notele avute în anii precedenți.

      Un avantaj creat mulțumită orarului bine gândit, ce are în medie 5 ore pe zi, permite elevilor să se poată dezvolta pe plan personal și în afara școlii și le dă posibilitatea să urmeze ușor, fără să aibă probleme mari de organizare a timpului, cursuri de muzică, să practice sporturi sau alte activități cu scopul de dezvoltare. Programa școlară fiind mai bine gândită și nu așa încărcată, cuplată cu aceste activitați recreative, permite elevilor sa își păstreze întreagă sănătatea mintală.

      Anii petrecuți în sistemul educațional italian și-au lăsat amprenta într-un mod excepțional de plăcut asupra mea. Deși nu pot spune că şcoala italiană este una excelentă, cred în faptul că este un exemplu bun de urmat pentru a ajuta viitoarele genii să aibă creativitatea și libertatea gândirii, pentru ca Mozart-ul din aceștia sa nu devină unul redus la tăcere.

Te invităm la discuție

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Primește notificări pentru