Educatorul nu ar trebui să aibă ca scop „umplerea” minții elevului cu informații. Această umplere poate fi comparată cu încărcarea unui computer cu date: diferența este că acel calculator are o capacitate mult mai mare de stocare a informației față de mintea umană. Astfel, noi, ca oameni, nu mai putem avea ca scop ultim deținerea a cât mai multor informații, suntem deja depășiți de către roboți, și ajungem deseori doar niște pseudo-intelectuali. Scopul ultim este geniul, adică cea mai înaltă treaptă spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare. Atenție: activitate creatoare, nu activitate de memorare și reproducere a unor informații brute. Pentru a ajunge la acest stadiu, este nevoie ca tânărul să aibă modele după care să se ghideze.

Modelele oferite de către profesorii noștri sunt cele ale unor oameni care, deseori, nici măcar nu au trecut în etapele următoare memorării și reproducerii, adică cele ale aplicării, ale analizei sau ale creației (vezi Piramida lui Bloom).

Modelele oferite sunt, deseori, cele ale unor oameni care nu au putut activa în domeniul studiat la facultate (din diferite motive), iar soluția lor a fost să predea pentru a avea un salariu, mult prea rar fiind motivați de o dorință pedagogică autentică de a-i ajuta pe tineri să ajungă la un stadiu superior de învățare, dezvoltare psihică și spirituală.

Modele oferite de către educatorii noștri sunt, mult prea rar, cele ale unor oameni pasionați de materia lor; nu întâlnim îndeajuns de des sclipirea pasiunii în privirea lor, o sclipire care ar trebui să fie o scânteie a focului arzător al pasiunii din ei. În educatorii noștri nu a mai rămas decât jarul unui foc care, poate, a existat cândva. Cum ar putea oameni care nu mai trăiesc cu adevărat, autentic și cu pasiune materia lor, să inspire elevii să treacă peste simpla memorare a informațiilor abstracte?

Modelele oferite de către profesorii noștri ar trebui să fie cele ale unor oameni aflați în actualizarea sinelui (vezi Piramida motivației a lui Maslow), însă majoritatea sunt încă încătușați în lanțurile necunoașterii propriului lor sine. Chiar și acei puțini educatori pasionați cu adevărat de materia lor, care doresc să cultive inteligența emoțională și gândirea critică în elevii lor, o fac impunându-le propriul stil de gândire critică, propria inteligență emoțională. Iar atunci când apare un gând divergent, care trece dincolo de limitele gândirii critice ale educatorului, se trece rapid cu vederea peste acesta. Adevărații Educatori aflați cel puțin aproape de actualizarea sinelui și pasionați de materia lor au ieșit din sistemul public, deoarece acesta nu este un sistem care promovează un mediu propice creșterii psihice și spirituale autentice. Cum am putea să ne exprimăm sinele, când suntem subjugați pseudo-autorității școlare?

Te invităm la discuție

Fi primul care comentează

Primește notificări pentru
avatar
wpDiscuz